Вход на Facebook | Facebook

Bifurcația vizuală a obiectelor de către unul

Reproducerea integrală sau parţială a textului, prin orice mijloace, fără acordul autorilor, este interzisă. Republicii, nr. Preda, L Şendrea. Explorarea şi percepţia vizuală la copil 11 1. Explorarea şi percepţia vizuală între 0 şi 2 ani 11 1.

bifurcația vizuală a obiectelor de către unul

Explorarea şi percepţia vizuală între 2 şi 7 ani 16 1. Perspective asupra deficienţelor vizuale 18 1. Preda 27 3. Program longitudinal de intervenţie timpurie pentru dezvoltarea psihomotorie în condiţiile ceceităţii 27 3. Preda, L. Şendrea 36 4. Funcţionarea vizuală.

Glaucom - chirurgie laser Boli vasculare degenerative ale organelor vederii Tratamentul cataractei Unica metoda de tratament al cataractei este inlaturarea cristalinului opacifiat pe cale chirurgicala.

Evaluarea vederii funcţionale 36 4. Factorii implicaţi în evaluarea funcţionării vizuale 38 4. Evaluarea abilităţilor vizuale perceptive la copiii cu deficienţe vizuale 40 4. Scala de Eficienţă Vizuală Barraga 42 4. Scala pentru evaluarea tulburărilor vizuale la copii între 0 şi 6 ani 53 4.

Scala de evaluare şi antrenament a vederii slabe Blanksby 58 4. Preda 73 5. Substituţia senzorială şi palsticitatea cerebrală în condiţiile cecităţii 73 5. Cziker 6.

Bifurcația cataractei

Determinarea capacităţii perceptive şi a indiciilor funcţionali ai vederii 82 6. Prezentarea modalităţilor de recuperare pe cale tactilă şi de educaţie vizuală 85 6. Stimularea tactilă 85 6.

  1. Viziune 0 câte dioptrii este
  2. Tratamentul vederii în Republica Cehă
  3. La artropode, viziune
  4. 4 viziunea este miopie
  5. Вход на Facebook | Facebook
  6. Cum îți poți restabili vederea

Această tendinţă se afirmă în special prin aplicarea principiului normalizării. Normalizarea înseamnă facilitarea accesului persoanelor cu nevoi speciale cu deficienţe la moduri şi condiţii de existenţă cotidiană cât mai apropiate posibil de circumstanţele normale şi de stilul de viaţă al societăţii cărora îi aparţin, în al doilea rând, normalizarea înseamnă că i se dă societăţii ocazia de a cunoaşte şi a respecta persoanele cu deficienţe în contexte de viaţă curentă şi de a reduce temerile şi miturile care au determinat altădată societatea să marginalizeze aceste persoane.

Intervenţia timpurie este cunoscută ca o mişcare socială, un domeniu de specializare profesională şi ştiinţifică, o condiţie sine qua non pentru sporirea eficienţei procesului de recuperare şi inserţie socială a persoanelor cu nevoi speciale, datorate unor deficienţe care pot duce la diferite handicapuri.

Metodologia educaţiei timpurii a copiilor cu deficienţe de vedere, ca de altfel şi a altor categorii de copii cu cerinţe speciale, s-a dezvoltat îndeosebi în S. Filosofia şi principiul normalizării au impus pe plan mondial, mai ales în ţările dezvoltate socio-economic, elaborarea unei legislaţii speciale.

Identitate vizuala

De exemplu, în Franţa, o lege din precizează cum trebuie concepută prevenţia primară, secundară şi terţiară, depistarea deficienţilor, protejarea socială şi educarea lor, formarea, orientarea şi integrarea profesională, îno nouă lege modifică unele prevederi din şi precizează, într-o manieră nouă, mai clară şi mai pragmatică, noile structuri şi acţiuni care sunt puse în lucru pentru sporirea eficienţei măsurilor de inserţie socio-profesională a persoanelor cu nevoi speciale, bazându-se pe conceptul de egalizare a şanselor pentru o viaţă decentă, în cadrul acestei legi se prevăd, printre altele, măsuri speciale dedicate persoanelor cu deficienţe vizuale.

Ideile generale ale acestei legi, care pot să inspire şi sistemul iegilsativ din ţara noastră, sunt următoarele: a regândirea tuturor intervenţiilor asupra copiilor cu nevoi speciale în raport de exigenţa colaborării strânse cu familiile acestora; b a se căuta pe cât posibil să se menţină copiii cu deficienţe în cadrul familiei; c realizarea unei abordări globale, sistemice a proceselor de educaţie, recuperare şi inserţie socială a persoanelor cu nevoi speciale.

Pornind de la legea din aprilieîn Franţa au apărut noi servicii pentru persoanele cu nevoi speciale: Serviciul de Ajutor a Familiilor şi de Educaţie Precoce S. O anchetă realizată încu privire la anulde către Federaţia Instituţiilor Surzilor şi Nevăzătorilor din Franţa, arată că din 18 instituţii, 9 au creat deja S.

Echipa de intervenţie timpurie intervine asupra familiilor copiilor cu deficienţe, asigurând: a o acţiune de consiliere şi de informare; b consiliere privind diagnosticul şi consecinţele acestuia asupra copilului, ţinând seama de evoluţia previzibilă a defectului şi a deficienţei şi de punerea anemie și tulburări de vedere lucru a mijloacelor de compensare pentru persoanele cu cecitate, ambliopie, cu deficienţe bifurcația vizuală a obiectelor de către unul auz etc.

Intervenţia în familie permite: a reinstaurarea unei relaţii pozitive părinţi-copil cu deficienţe şi între părinţi, eliminându-se reacţiile tipice care pot apare: depresia, furia, culpabilitatea, anxietatea, sentimentul de injustiţie, autocompătimirea, respingerea copilului sau supraprotejarea sa - ceea ce împiedică formarea abilităţilor de autonomie ale copilului cu nevoi speciale; b să se demonstreze părinţilor bifurcația vizuală a obiectelor de către unul nu sunt singuri în demersurile lor educative cu copilul cu bifurcația vizuală a obiectelor de către unul c să înveţe familia să trăiască echilibrat cu copilul cu deficienţe; d părinţii să-şi însuşească unele abilităţi şi tehnici speciale de educaţie a copilului cu deficienţe, conlucrând adecvat cu profesioniştii; Psihopedagogia intervenţiei timpurii la eopiii eu deficienţe vizuale 9 e să se ajute părinţii să găsească instituţiile cu potenţial educativ şi corectiv-compensator care sunt cele mai potrivite copilului cu nevoi speciale.

Ţinând seama de aceste elemente, precum şi de situaţia familială, serviciile menţionate mai sus, în acord cu părinţii, definesc proiectul educativ care va asigura convergenţa modalităţilor de intervenţie timpurii şi suportul ştiinţifico-metodologic al acestora. Proiectul psihopedagogie presupune o evaluare predictivă a acţiunilor educative şi corectiv-compensatorii: a să se estimeze ceea ce este posibil, realizabil - în raport cu natura, gradul şi dinamica previzibilă a deficienţei încercând să răspundă trebuinţelor specifice fiecărui copil, precum şi intereselor şi dorinţelor părinţilor; a să se determine domeniile de intervenţie şi să se specifice tipul de abordare educativă şi corectivcompensatorie, fixându-se priorităţile; b să se realizeze un bilanţ al eficienţei măsurilor educative, elaborându-se fişe de observaţie, pe baza unui psihodiagnostic dinamic; c evaluarea trebuie să vizeze dezvoltarea copilului sub unghi psihomotor, cognitiv, afectiv şi psihosocial.

Pentru aceasta sunt utile scalele de dezvoltare şi scalele de evaluare adaptate sau elaborate pentru deficienţii de vedere: proba "Priveşte şi gândeşte" elaborată de Tobin, Tooze, Chapman, Moos; scala de dezvoltare Griffiths; scala de eficienţă vizuală elaborată de Barraga; scala pentru evaluarea tulburărilor vizuale elaborată de Taylor; scala de evaluare şi antrenament a vederii slabe elaborată de Blanksby etc.

Obiectivele care se fixează trebuie să fie întotdeauna clare, realizabile şi limitate, fixându-se perioada de timp necesară pentru a fi atinse.

Ce este identitatea vizuala a unui brand?

Pornind de la această exigenţă, prima distincţie majoră în planurile de intervenţie este cea operată între strategiile proactive şi strategiile reactive.

In categoria acestor strategii intră: manipulările "ecologice", programele educative şi corectivcompensatorii şi "tratamentul" comportamental direct modificările cognitiv-comportamentale.

The art of bow-making - Dong Woo Jang

Utilizarea strategiilor reactive - de nuanţă neobehavioristă şi cognitivistă - se interrelează cu primele strategii şi permit să se obţină apariţia şi apoi consolidarea şi generalizarea şi în alte contexte a comportamentului-ţintă urmărit prin programele individualizate, în diferite perioade de timp ale procesului educativ şi corectiv-compensator.

Realizarea acestor programe necesită o strânsă colaborare între. Prin urmare, şi în sistemul legislativ românesc referitor la copiii cu nevoi speciale trebuie prevăzută intervenţia precoce, prin munca în echipă interdisciplinară, inclusiv prin aportul profesionist al psihope-dagogului itinerant, care conlucrează în chip adecvat fiecărui caz cu părinţii copiilor cu nevoi speciale.

Reflecţia susţinută ştiinţific sub unghi psihopedagogie şi psihosocial şi, mai ales, cercetările-acţiune, pot juca în viitor un şi mai mare rol în aplicarea în viaţă a filosofici şi principiului normalizării, îndeosebi prin punerea în lucru cu maximă eficienţă a intervenţiei precoce şi a principiului integraţionist.

Explorarea şi percepţia vizuală la copil 1. Explorarea şi percepţia vizuală între O şi 2 ani De la naştere există o coordonare perceptiv-motrică, încă imperfectă, dar utilizabilă totuşi, pe baza căreia se realizează deplasarea privirii spre stimulul vizual. După cum spune Wertheimerdacă în primele minute după naştere, copilul îşi întoarce privirea spre locul de unde provine un sunet, atunci înseamnă că începuturile localizării spaţiale coordonate sunt prezente chiar de la această vârstă timpurie.

Cercetările arată că mecanismele oculomotorii fundamentale nu sunt încă puse la punct la nou-născut. Din primele zile există un reflex de fixare, nou-născutul fiind capabil să fixeze un stimul cu cei doi ochi şi să urmărească deplasarea acestuia prin mişcările oculare. Dar aceste mişcări de urmărire la început sunt imperfect coordonate şi ajustate, sunt lente sau au un exces de amplitudine şi de frecvenţă; apoi activitatea oculo-motrică se ameliorează rapid.

Dixon spune că începuturile percepţiei se caracterizează printr-o sensibilitate specială la stimulii în mişcare. Acest fenomen este deosebit de evident în cazul unui stimul care atinge punctele cele mai îndepărtate ale câmpului vizual, adică impresionează porţiunea periferică a retinei, care din punct de vedere evolutiv este cea mai veche.

Kessen, Slapatek şi Haith au înregistrat mişcările oculare ale nounăscuţilor şi au observat că în timpul prezentării unui triunghi privirea copilului se îndreaptă spre unul dintre unghiuri şi se menţine fixată acolo. Dacă ţinta are o suprafaţă mai mare, compusă din două părţi - una în întregime neagră şi cealaltă în întregime albă - privirea copilului se îndreaptă spre frontiera dintre cele două părţi şi tinde să se deplaseze diferenţial de-a lungul acestei zone de contrast puternic.

Aceste date oferă suficiente premize în favoarea existenţei unei diferenţieri între figură şi fond la nou-născut şi o cvasi-certitudine pentru copilul de 15 zile. De asemenea, prezenţa reacţiei de urmărire a ţintei care se deplasează în câmpul vizual reacţie care se manifestă încă din primele zile de existenţă — permite să se conchidă că există o discriminare între obiect şi mască de tratament pentru ochi. Cercetările au arătat că la vitamine vedere încețoșată începuturile percepţiei formelor apar din primele săptămâni de viaţă, iar sensibilitatea la modelele din cadrul unei forme apare aproximativ în aceeaşi perioadă Fantz,; Gibson, Spelke, ; Hubel, Wiesel, Chiar dacă Piaget susţine că în primele nouă luni de viaţă lipsesc constantele, adică "modelele perceptive integrative şi stabile ale obiectelor" Golu,totuşi, pe baza reacţiei de orientare, copilul poate face o diferenţiere destul de fină între obiectele pe care le-a mai perceput şi cele noi, după însuşiri relativ disparate: culoare, mărime, formă.

Mai recent, s-a pus în evidenţă faptul că realizarea categorizării are un rol important în dezvoltarea activităţii perceptive, deoarece permite, în mod simultan, discriminarea stimulilor şi extragerea regularităţilor. Mandler şi McDonough au descoperit că înainte de bifurcația vizuală a obiectelor de către unul luni, copilul realizează, unele categorizări perceptive ale formelor, precum şi unele abstractizări ale relaţiilor dintre proprietăţile perceptive ale obiectelor.

Categorizarea este o activitate mai complexă decât discriminarea. Discriminarea este o activitate perceptiv-cognitivă elementară, care rezidă în perceperea diferenţelor.

Tratamentul diplopiei

Categorizarea rezidă în găsirea elementelor comune, dincolo de diferenţele percepute, elemente care sunt regrupate într-un ansamblu categorie. Categorizarea nu este o capacitate înnăscută, ci ea se dezvoltă pe baza experienţelor perceptive. De la vârsta de două săptămâni, copilul manifestă preferinţe pentru unele forme sau culori, preferinţe care evoluează cu vârsta.

Astfel, un stimul cu dungi este distins în raport cu o ţintă cu cercuri concentrice; până la două luni, aproape toţi copiii examinează preferenţial dungile, apoi, după două luni, aceiaşi copii privesc mai mult cercurile Fantz, Atunci când ţintele variază în acelaşi timp ca formă şi culoare, preferinţa apare - în general - mai mult legată de formă decât de culoare. Experimentele lui Bower au arătat că dacă se prezintă un obiect timp de 15 secunde, copiii de şapte săptămâni nu-şi "amintesc" decât de "existenţa" obiectului nu şi de proprietăţile acestuia, cei de 11 săptămâni "reţin" o proprietate formaiar cei de 14 săptămâni "reţin" două proprietăţi forma şi culoarea.

Prin observarea imaginilor reflectate de ochii sugarului aşezat în faţa unor suprafeţe simple sau cu modele, Fantz a constatat că sunt câteva tipuri de stimuli care determină cel mai bine direcţionarea privirii unui copil mic.

bifurcația vizuală a obiectelor de către unul

De asemenea, se pare că sugarul este nu numai capabil să distingă modelele, dar chiar le preferă suprafeţelor simple. Astfel, s-a cercetat preferinţa nou-născuţilor pentru stimuli cu diverse grade de complexitate. Complexitatea unui stimul - definită prin numărul de unghiuri, numărul de elemente etc. Berlyne cercetează preferinţele copiilor de luni pentru stimulii cu diferite grade de complexitate.

El a ajuns la concluzia că preferinţa pare să fie în favoarea numărului mai mare de contraste, deci a celei mai mari complexităţi, dar nu este aceeaşi la copiii de vârstă mai mare.

Migrenă cu aură: care este diferența față de alte tipuri de boală - Anatomie September

Hershensondupă Vurpillot, arată însă că nou-născuţii care aveau de ales între stimuli de strălucire egală, dar de complexitate diferită 4, 16, careuripar a-i prefera pe cei mai puţin complecşi. Datorită faptului că nu există o diferenţă netă între timpul de fixare a stimulilor, decât în cazul celor foarte complecşi sau a celor mai puţin complecşi, Hershenson conchide că nu este legitim să se vorbească în acest caz de percepţia complexităţii.

Ames şi Silfendupă Vurpillot, prezintă aceiaşi stimuli ca şi Hershenson şi observă la copiii de opt săptămâni o preferinţă pentru stimulii de complexitate medie, iar la cei de 20 de săptămâni găseşte o relaţie directă între gradul de complexitate şi numărul de fixări, fiind preferaţi, deci, stimulii mai complecşi. Bifurcația vizuală a obiectelor de către unul asemenea, cercetările au demonstrat că un obiect tridimensional o minge, de exempluîn general, este preferat unui obiect plat un cerccare redau de fapt aceeaşi imagine pe retină.

Epstein arată că rămâne să se cerceteze dacă un asemenea fenomen implică apariţia începuturilor percepţiei de profunzime sau denotă o simplă preferinţă faţă de o ţintă cu o mai mare complexitate.

bifurcația vizuală a obiectelor de către unul

Pe baza examinării unei populaţii numeroase de nou-născuţi, între prima şi a cincea zi de la naştere, Slapatek a arătat că explorarea vizuală a formelor se manifestă foarte precoce la sugari, dominând sacadele exploratorii în planul orizontal al figurii şi inspecţia foveală privilegiată a contururilor.

Explorarea unor figuri de către nou-născut pare că prezintă deja o oarecare organizare în raport cu caracteristicile figurii respective. Astfel, Slapatek constată că la prezentarea unui triunghi se reduce dispersia excursiilor oculare şi se poate observa o orientare preferenţială a privirii către vârfurile triunghiului.

După cum arată Goluîn primele luni de viaţă, concomitent cu mecanismele de reglare a aparatului de recepţie, "se încheagă şi sistemul operaţiilor locale de explorare şi ţintire, prin intermediul cărora se realizează închiderea câmpului perceptiv în concordanţă cu întinderea şi configuraţia spaţio-temporală a obiectului-stimul", în această perioadă dezvoltarea funcţiilor de telerecepţie devansează ritmul de constituire a mişcărilor somatice obiectuale şi instrumentale, exercitând o considerabilă influenţă asupra schemelor de organizare perceptivă.

Un rol fundamental în evoluţia generală a activităţii perceptive îl are reacţia de orientare, care se elaborează paralel cu dezvoltarea organizării funcţionale interne a analizatorului vizual şi a celorlalţi analizatori.

După Goluoperaţiile de orientare-investigare constituie unul dintre factorii interni care conferă activităţii perceptive semnificaţie, selectivitate şi finalitate.

Cu alte cuvinte, descrie tot ceea ce clientii pot vedea fizic, de la cartea de vizita, brosura, catalog, website si pana la designul interior al unui birou sau al unui magazin, de exemplu.

Iniţial, operaţiile de orientare îndeplinesc doar o funcţie de direcţionare, de stabilire a contactului cu stimulul nou apărut în câmpul perceptiv. Ele nu realizează încă explorarea desfăşurată, exhaustivă a obiectului, nu "modelează" însuşirile lui. La această vârstă, o dată cu realizarea coordonării ochi-mână şi a apucării, apar şi se dezvoltă operaţiile practice cu obiectele materiale, ceea ce are repercusiuni majore asupra organizării explorării vizuale bifurcația vizuală a obiectelor de către unul asupra structurii activităţii perceptive.

Vurpillot bifurcația vizuală a obiectelor de către unul că dacă se defineşte operaţional constanţa prin faptul de a răspunde la proprietăţile obiectului mai mult decât variaţiile imaginii retiniene, copilul pare a fi în posesia constantelor perceptive înainte de vârsta de 2 luni.

Cum să înțelegem ce este cu viziunea

Astfel, copiii de 6 săptămâni condiţionaţi să întoarcă capul în prezenţa unui cub cu latura de l O cm, plasat la l m, dau la probele de generalizare răspunsuri atât la un cub cu latura de 10 cm situat la 3 m, cât şi la un cub de aceeaşi mărime situat la l m, dând însă mai puţine răspunsuri la un cub cu cu latura de 30 cm care se află plasat la T m sau la 3 m, distanţă la care proiecţia retiniana a acestui cub este identică cu cea a stimulului condiţionat.

La 3 săptămâni copilul îşi aminteşte de existenţa obiectului timp de 2,5 secunde, apoi câmpul ninezic se întinde rapid, atingând 7,5 secunde la vârsta de 6 săptămâni şi 8,5 secunde la 2! Aceste date experimentale ne arată că germenii constantelor perceptive trebuie căutaţi în facultatea de a percepe forme elementare care, după Dixoneste un atribut inerent sistemului nervos uman.

Aceasta se manifestă şi se dezvoltă treptat, o dată cu coordonarea mişcărilor globilor oculari, după vârsta de săptămâni şi cu ajustarea răspunsurilor acomodative la schimbarea distanţei obiectului. După Piagetconstanţa mărimilor se manifestă pe la 6 luni, deci după coordonarea vederii şi a apucării şi înainte de constituirea obiectului permanent spre vârsta de 9 luni.

bifurcația vizuală a obiectelor de către unul

Acest lucru se explică prin faptul că mărimea unui obiect este variabilă pentru văz, dar constantă pentru pipăit, iar orice dezvoltare senzorio-motorie impune stabilirea unei corespondenţe între "claviatura percepţiei vizuale şi cea tactil-kinestezică". Deşi de natură perceptivă, arată Piaget, constanţa mărimilor depinde de schemele senzorio-motorii în ansamblu.

Ulterior, constanţa mărimii poate favoriza permanenţa obiectului, fiind, la rândul ei, ameliorată după dobândirea acestei permanenţe. Considerăm că rezultatele experimentale ale lui Bower şi Vurpillot vin doar aparent în contradicţie cu cele ale lui Piaget, care arată că cele două constante perceptive constanţa mărimii şi constanţa formei apar sub o formă aproximativă doar în a doua jumătate a primului an de viaţă, pentru a se perfecţiona apoi până la bifurcația vizuală a obiectelor de către unul.

Spunem acest lucru deoarece considerăm constanţa formei şi constanţa mărimii ca funcţii adaptative care se bazează, pe potenţialităţi acumulate sub forma informaţiei codificate în programul genetic. Aceste potenţialităţi sunt modelate anticipativ, activizându-se în cadrul dezvoltării senzorio-motorii şi apoi se perfecţionează o dată cu dezvoltarea activităţilor perceptive în stadiul preoperator şi, mai ales, în stadiul operaţiilor concrete, în cadrul acţiunilor practice de comparare, măsurare şi transformare.

Celelalte însuşiri, care nu vin în contact direct cu acţiunile de investigare, se percep global şi nediferenţiat. Piaget arată că evoluţia care se produce în primele 18 luni de viaţă este rezultatul activităţii motrice a. Relaţiile spaţiale stabilite de copil, la început numai topologice, devin treptat proiective şi metrice. Referinţele - mai întâi localizate foarte mult - devin mai generale; ele rămân totuşi centrate pe propriul corp al copilului, punctele de vedere nefiind coordonate.

Explorarea şi percepţia vizuală între 2 şi 7 ani în al doilea an de viaţă, prin imitarea spontană a adulţilor şi, mai ales, sub îndrumarea acestora, se dezvoltă operaţiile practice cu obiectele materiale.

Apare posibilitatea de reprezentare imagistică nu numai a raporturilor dinamice dintre propriul corp şi situaţia obiectivă dată, dar şi posibilitatea unor transformări ale raporturilor dintre obiecte de exemplu, prevederea de a aranja obiectele în câmpul perceptiv într-o anumită configuraţie.

Piaget şi Inhelder arată că de la aproximativ 2 ani se constituie un sistem de referinţe exterior copilului, graţie dezvoltării unui "spaţiu reprezentativ".

Acesta evoluează ca şi spaţiu senzorio-motor: mai întâi limitat la relaţiile topologice, el devine treptat proiectiv şi metric, pentru a se constitui definitiv către ani. Cu mult timp în urmă, Hebb punea această activitate la baza teoriei sale asupra percepţiei.

De asemenea, Piaget subliniază rolul prețuri de corecție a vederii cu laser oculo-motorii, arătând că stereognozia şi reprezentarea obiectelor în spaţiu se elaborează pe baza mecanismelor bifurcația vizuală a obiectelor de către unul activităţii perceptive, caracterizată printr-un şir de centrări şi decentrări vizuale.

Fiecare centrare se asociază cu un efect de câmp denaturat specific, dar prin coordonarea unui număr mare de centrări aceste deformări se compensează reciproc după o schemă probabilistă.

Pe măsură ce schema perceptivă se elaborează şi se echilibrează, ea va exercita tot mai eficient o funcţie de decentrare în raport cu "efectele de câmp". Aceste efecte de câmp sau de centrare nu presupun nici o mişcare actuală a privirii şi sunt vizibile într-un singur câmp de centrare. Piaget arată că efectele de câmp, deşi adecvate în linii mari, totuşi, în parte, sunt deformate. Aceste deformări sistematice sau "iluzii" rămân calitativ neschimbate la orice vârstă, dar intensitatea lor cantitativă scade o dată cu dezvoltarea, sub efectul corector al activităţii perceptive, începând de la ani până la vârsta adultă.

După cum spune Piaget, este exclus să se considere activităţile perceptive ca fiind rezultatul unei simple "mlădieri a efectelor de câmp", aşa cum sugerează perspectiva proprie teoriei gestaltiste.

bifurcația vizuală a obiectelor de către unul

Dimpotrivă, efectele de câmp apar ca "sedimentări locale" ale unor activităţi perceptive de nivele variate. Mecanismul compensărilor perceptive începe să acţioneze de la luni, dezvoltându-se în stadiile ulterioare ale dezvoltării până la vârsta adultă.

Full text of "Arnheim Rudolf Arta Si Perceptia Vizuala" Migrenă cu aură: cum să eviți un atac cu medicamente și medicamente tradiționale De vorba online — Maria Nanu Migrenă cu aură: care este diferența față de alte tipuri de boală Bifurcația vizuală a obiectelor de către unul, Orice inflexiune a formei e dublată de o modificare a culorii — afirmă, pe bună dreptate, pictorii Gleizes şi Metzinger — orice modificare a culorii dă naştere unei forme. Există tente care refuză să îmbrace anumite linii; există suprafeţe care nu pot suporta anumite culorii, le respinge şi le îndepărtează sau se prăbuşesc sub ele ca sub o povară grea.

Astfel, în timp ce copiii de ani subapreciază întrucâtva mărimile la distanţă, copiii mai mari şi adulţii le supraapreciază, deoarece, dintr-un exces de compensare, apare supraconstanţa.

Schemele operaţionale interne, bazate pe existenţa unor modele generalizatoare ale "situaţiilor-stimul" se închid treptat, adică dobândesc constanţa, permiţând o corectare "pe loc" şi o asimilare adecvată a obiectului.

Explorarea configuraţiilor — cea mai importantă dintre activităţile perceptive - care se realizează prin deplasări tot mai sistematice ale privirii şi ale punctelor de fixare, vindecarea viziunii pe video dezvoltă progresiv, în cazul copiilor mai mici de 7 ani există "un defect" de explorare activă, care a fost descris de Claparede "sincretism" şi de Decroly "caracterul global al percepţiei"constând în faptul că subiectul nu percepe într-o configuraţie complexă decât "impresia de ansamblu", fără analiza părţilor sau a relaţiilor acestora.

După cum rezultă dintr-o cercetare a lui Boguslavskaiacopiii de ani, dar chiar şi unii de ani, se rezumă la o inspecţie vizuală foarte rapidă şi "superficială" a obiectelor, iar imaginea care se formează este fragmentară, incompletă. Aceste date sunt în consens cu cele ale lui Zincenkocare a înregistrat mişcările oculare ale copiilor de ani în timpul explorării vizuale a unor figuri geometrice simple, dar neregulate şi nefamiliare, în cazul explorării vizuale a figurilor geometrice, copiii de 3 ani efectuează câteva mişcări în lungul axei figurii, dar nu efectuează mişcări oculare pe conturul figurilor.

bifurcația vizuală a obiectelor de către unul

Această modalitate de cunoaştere a obiectului dă rezultate foarte slabe atunci când i se cere subiectului să caute stimulul printre alte figuri. Se pare că subiecţii de 3 ani nu culeg decât unele informaţii privind mărimea şi doar foarte puţine privind forma. La 4 ani, focalizările privirii sunt mai numeroase, mai scurte, adesea localizate în interiorul figurii, iar unele sunt grupate pe un detaliu caracteristic.

Acest din urmă fapt se accentuează la 5 ani, dar şi la această vârstă o mare parte a figurii rămâne neexplorată.