Credinţa i-a adus orbului vederea Împărăţiei lui Dumnezeu

Care orbeste pe Dumnezeu

Matei 20, Ps. După cum privind idolul, omul devine ca idolul, la fel omul, privindu-L pe Domnul, devine ca Domnul. Textul nostru ne prezintă ultima minune a lui Isus.

E minunea care cuprinde include toate celelalte minuni. E acea minune care ne ajută să avem gură care vorbește, urechi care aud, ochi care văd, picioare care umblă. E minunea omului, în sfârșit, restituit sieși, în libertate.

  1. Spre judecata am venit in lumea aceasta, ca cei care nu vad sa vada, iar cei ce vad sa fie orbi Ioan 9, 39 Hristos a inviat!
  2. Mareste imaginea.
  3. Ciprian Florin Apetrei - 05 Iun, Duminica a 6-a după Paști ne oferă posibilitatea să medităm la importanța vederii trupești pentru viața noastră, dar mai ales a vederii sufletești în perspectiva vieții veșnice a Luminii celei de taină.
  4. Homeopatie pentru pierderea vederii

Omul luminat nu-i acela care are viziuni ciudate. Dacă un om are astfel de viziuni, ar face bine să și le țină pentru el. Omul luminat este acela care vede realitatea așa cum este, cel care înțelege sensul vieții și acționează în conformitate cu ceea ce a înțeles. A vedea fața lui Dumnezeu înseamnă a ne recupera propria realitate: noi suntem după chipul și asemănarea acestei Fețe. Acest fapt înseamnă să ne naștem la propriul nostru adevăr de fii.

Minunea din textul nostru e tocmai minunea omului luminat. E cea mai frumoasă minune, e minunea definitivă, căci este trecerea de la întuneric la lumină, adică de la moarte la viață, de la a nu fi născut, la a fi născut.

Și e acea minune care se întâmplă în noi atunci când înțelegem sensul însemnătatea : lumina e sensul, sensul vieții noastre petrecute pe pământ, sensul altora, însemnătatea lucrurilor! Sensul și lumina întregii creații este iubirea pe care Dumnezeu o are pentru noi.

Orbul care L-a vazut pe Dumnezeu

Cine descoperă acest adevăr găsește sensul, lumina creației, și se naște, vine la lumină. Dacă nu, rămâne îngropat în întunericul fricilor sale, al frustrărilor sale, al idolilor săi, fără chip și mort.

Minunea simplă a vindecării orbului indică acea minune care e trecerea de la moarte la viață. În această pericopă poate că evanghelistul Matei este prezumțios, căci el este convins că de această minune beneficiază cel puțin doi oameni, în timp ce Marcu se referă doar la unul, orbul din Ierihon. Matei crede că sunt cel puțin doi vindecați din întreaga mulțime… Să citim textul care orbeste pe Dumnezeu să încercăm să fim printre acești doi vindecați.

Se citește Mt. Îndată şi-au recăpătat vederea şi l-au urmat. Să ținem cont de textul evanghelic anterior în care Isus prevestește călătoria Sa la Ierusalim, călătoria Fiului omului care vine să slujească și să-Și dea viața… Cu alte cuvinte, călătoria lui Dumnezeu între oameni care orbeste pe Dumnezeu acest drum al darului vieții făcut nouă de Isus.

După ce Isus a vestit acest fapt, se prezintă mama lui Iacob și a lui Ioan, cerând ca fiii ei să șadă unul la dreapta și celălalt la stânga în glorie Împărăție. Orbirea omului constă în a nu înțelege cine este Dumnezeu.

hiperopie la un copil de 6 ani

Și, deoarece suntem chipul și asemănarea Sa, orbirea constă și în a nu înțelege cine suntem noi. Gloria lui Dumnezeu — care e iubire — este cea de a iubi, de a sluji și de a-Și da viața. În schimb, omul care nu-L cunoaște pe Dumnezeu, crede că Dumnezeu este exact opusul a ceea ce este și astfel gândește greșit și despre sine însuși ca om, crezând că în viață nu este important să iubească, ci să fie egoist; nu e important să dăruiască, ci să ia, să posede… Aceasta este mândria deșartă, adică importanța goală; este golul valorilor pentru care trăiește… el trăiește pentru acei idoli care-l lasă mort.

Credinţa i-a adus orbului vederea Împărăţiei lui Dumnezeu

Orbirea noastră se arată înaintea gloriei și a gloriei deșarte. Cu alte cuvinte, există o lume stupidă care crede că valoarea omului ar sta în posedare avereîn dominare, în autoafirmarea înaintea altora, adică în egoism, în timp ce adevărata realizare a omului are loc tocmai în relația caracterizată de dar, de iertare, de iubire, până la la a-l ști ajuta pe celălalt să trăiască și a-i da viața altuia… Așadar, pericopa anterioară îi convingea pe vederea ochilor nu este aceeași despre orbirea noastră… Era precum un diagnostic.

Iar pilda de astăzi ne oferă terapia… Diagnosticul e că suntem orbi înaintea gloriei și sensului vieții; în textul nostru ni se prezintă vindecarea orbirii. A fi vindecat de orbire înseamnă a trece la viață, a veni la lumină; în sfârșit, pentru întâia oară vezi realitatea.

Un om care niciodată nu și-a deschis ochii poate înțelege ce înseamnă… Și este trecerea la credință, la faptul de a fi luminat, adică înseamnă să pricep care-i sensul vieții mele: vin de la care orbeste pe Dumnezeu lui Dumnezeu și mă reîntorc la această iubire, și în viața pământească trăiesc această iubire și acest fapt dă o însemnătate deplină întregii mele vieți și întregii creații.

În textul nostru se descrie drumul credinței care privește întreaga ființă a omului. Așadar, e un om care se reîntoarce să fie om. Deci aceasta e minunea vindecării globale a omului… Să vedem cum se desfășoară… v. Ierihonul e un oraș la de metri sub nivelul mării. E locul cel mai jos din Palestina. Și de aici pornește Isus în ultima zi a călătoriei Sale pentru a urca la Ierusalim.

Israeliții au încercat să treacă de el, dar nu au reușit. Iar Ierihonul va cădea nu cu care orbeste pe Dumnezeu armelor, ci pentru că tot poporul va înconjura orașul strigând numele Domnului. Cu alte cuvinte, orbirea noastră față de cine este Dumnezeu nu cade prin eforturile noastre, ci cade în baza strigătului care orbeste pe Dumnezeuîn baza omului care știe că e orb și cere să fie vindecat.

Și acesta nu e un efort uman, ci un a recunoaște realitatea. Numai dacă noi cucerim Ierihonul putem intra în pământul făgăduinței. Așadar, numai dacă este biruită și cade orbirea noastră înaintea Gloriei putem intra în făgăduința lui Dumnezeu, adică putem să înțelegem de ce ne aflăm pe lume.

Părinții Bisericii spun că termenul Ierihon amintește de cuvântul iareia, care înseamnă luna. Ce specific are luna?

Matei 20,29-34

E foarte asemănătoare cu omul: pentru că nu există, se naște, crește, devine lună plină, descrește slăbeștese stinge, moare… Și trăiește în baza luminii care s-a reflectat asupra ei. Luna e simbolul omului care poate trăi numai dacă este luminat de soare.

Omul este creat după chipul lui Dumnezeu: stând înaintea lui Dumnezeu, are lumina sa, fără Dumnezeu omul nu-și află lumina.

herman goltz viziune

Apoi luna — care are o glorie care trece și se reîntoarce — poate aminti și de omenirea lui Isus. Orbul din Ierihon va fi cel care va vedea în Isus care trece — în această umanitate om care trece - Soarele care rămâne, adică Îl vede pe Fiul lui Dumnezeu, pe Domnul.

De fapt, problema credinței constă în a-L recunoaște — în natura umană a lui Isus — pe Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu este Acela pe care mi-L imaginez eu, pe care și-L închipuie credincioșii sau pe care-L cunosc ateii și-L neagă, iar credincioșii Îl vestesc… Ci adevăratul Dumnezeu este Cel care se revelează în Isus: este acest om care trăiește exact astfel, care iubește astfel, care e liber exact astfel, atât de liber încât știe să-Și dea viața.

Aceasta este noua imagine despre Dumnezeu și deci gloria oamenilor. Putem presupune că este în totalitate o mulțime de orbi… De fapt, am explicat în cateheza precedentă că cei 12 apostoli sunt orbi, deci, cu atât mai mult, sunt orbi toți ceilalți. Dar avem o diferență: aceia care-L urmează sunt orbi, dar nu știu acest lucru, însă există doi orbi care știu că sunt orbi.

De la evangheliștii Marcu și Luca știm că e un singur orb și se numește Bartimeu, fiul lui Timeu. Care orbeste pe Dumnezeu de ce sunt în Ev. Matei pune mereu doi bolnavi. Oare se referă la Iacob și la Ioan din pilda anterioară, care sunt orbi? Se referă la Israel și la Iuda, cele două popoare divizate separate și ambele oarbe? Se referă la Israel tratamentul miopiei ochilor acasă la păgâni: toți suntem orbi — evlavioși sau ne-evlavioși — înaintea gloriei lui Dumnezeu?

Studioșii au făcut multe ipoteze. Și toate ipotezele sunt adevărate, ca întotdeauna. Deci putem adăuga o altă ipoteză, cea care ni se pare că-i adevărată: sunt doi, pentru că pe primul îl cunoaștem, iar al doilea este cititorul căruia — în timp ce lecturează povestirea minunii care s-a întâmplat, i se întâmplă aceeași minune, dacă vrea.

Recunoscându-mă în acel orb, am experiența pe care o are acel orb. Cea dintâi experiență a orbului este cea de a ști că e orb și este cea mai dificilă experiență. În schimb, acești doi orbi văd bine că, de fapt, ei nu văd. Cea dintâi luminare — luminarea profundă — nu constă-n a avea viziuni ciudate, ci în a pricepe că nu înțelegi; constă în a-mi da seama de realitate, de faptul că eu nu văd acele lucruri, ci care orbeste pe Dumnezeu altele… Până în acest loc, Evanghelia vrea să ne conducă să înțelegem că suntem orbi, dar nu orbi în sens de nevăzători, căci noi vedem lucrurile, ci orbi înaintea lucrurilor fundamentale.

Deci, eu sunt orb pentru că ignor care-i principiul și sensul creației. Realitatea este mereu ceva care-mi stă înainte și cu care mă lupt, ceva de care mă lovesc, cu care mă cert… începând cu eul meu și continuând să mă cert și cu alții.

Sunt în întuneric asemenea unui nevăzător care aici în mijlocîncercând să se miște, se lovește de toate obiectele… Iar noi ne lovim încontinuu de realitate, fără să înțelegem ce se întâmplă. Este ca și cum am trăi în întuneric, în moarte. De fapt, noi trăim cu teama de moarte în proiectările fricilor și dorințelor noastre, care sunt tot temerile noastre… Noi nu vedem realitatea… Și aceasta este orbirea noastră. Această orbire este precum Ierihonul: este care orbeste pe Dumnezeu.

Care orbeste pe Dumnezeu

Și totuși, ea stă la ușa intrării în pământul făgăduinței. Problema este să vedem! Realitatea nu trebuie să o schimbăm, ci să o vedem! Iar când eu descopăr și văd, atunci știu cum să mă raportez la realitate, cum să trăiesc. Însă, dacă nu descopăr și nu văd, realitatea îmi este numai un obstacol, o piedică, iar eu o agresez, și ea mă izbește… eu mă supăr, mă rănesc în raportul meu cu realitatea și-i rănesc și pe alții. Este precum a nu ne fi născut încă oameni, a nu fi ajuns încă la nivelul de oameni.

vederea se deteriorează la amurg vitamina

Orbul încă nu a venit la lumină, nu a văzut lumina… Spuneam că bebelușul care vine la lumină vede fața mamei și în ea își descoperă propria față și astfel vine la lumină… La fel, cineva vine la lumină, adică se naște ca om, atunci când descoperă fața sa în fața Maicii, adică a lui Dumnezeu, adică fața iubirii infinite care este originea sa și scopul care orbeste pe Dumnezeu său de om.

Și aceasta este lumina existenței omului. Dacă nu există aceasta, dacă un om nu experimentează că există o iubire infinită pentru el și pentru toți oamenii, de ce trăiește? Trăiește pentru un iad infinit?

Pentru un egoism infinit? Pentru a obține un gol? Adică un astfel de om rămâne orb cu privire la sensul întregii realități. Va cunoaște multe sensuri parțiale… Este clar că vorbim despre un orb, și nu despre un nevăzător, căci de multe ori nevăzătorii sunt clarvăzători, profeți… Nefiind distrați de prea multele lucruri pe care le-ar putea vedea, ei au lumina interioară. Noi toți înțelegem ce este lumina interioară: sau fața tristă, fața întunecată, sau o viață luminoasă, cu sens, care nu evită realitatea, ci o cunoaște, o înțelege și o trăiește.

În acest loc avem definiția discipolului: e orb, stă șezând și este în afara drumului. E important să știm acest adevăr! Luminarea pornește de la cunoașterea realității. Care care orbeste pe Dumnezeu realitatea mea?

Sunt orb, stau șezând și în afara drumului. Sunt orb pentru că nu știu unde să merg; stau șezând pentru că n-am posibilitatea să umblu, căci sunt blocat în interior; în afara drumului, pentru că sunt pe o cale greșită, care nu mă conduce nicăieri… Așadar, cu vorbe evidente și simbolice care cuprind întreaga Evanghelie se descrie situația noastră.

Și în acest moment, deoarece ei au înțeles că sunt orbi, șezând și în afara drumului, încep să strige. Acest strigăt e frumos pentru că exprimă nevoia profundă a omului. Cartea Pelerinul rus explică tocmai această rugăciune… În Isus care trece, acești nevăzători Îl văd pe Domnul, pe Dumnezeu, văd mila, văd iubirea Sa infinită, și se văd pe ei înșiși ca fiind ținta, destinația acestei iubiri.

Și-L văd pe Isus ca fiind Mesia, cel care împlinește făgăduințele lui Dumnezeu. Apoi există o strânsă legătură între numele pe care le atribuie lui Isus. Cu alte cuvinte, eu sunt orb, stau șezând și în afara drumului, dar știu că Tu îmi dai vederea, mă ajuți să umblu, căci ești Calea, Adevărul care orbeste pe Dumnezeu Viața, și știu că ai venit să-mi dai aceste daruri, deci, Ți le cer… De aceea Marcu adaugă că acest orb este cerșetor… El cere nu atât pomana, ci însăși viața.

De ce orbirea noastră cade numai înaintea strigătului și a cererii insistente, și nu înaintea altor lucruri? E interesant că Ierihonul a căzut numai la strigătul poporului… Pentru că orbirea mea este învinsă numai dacă vreau eu, dacă cer, și acest fapt depinde de mine… Trebuie să recunosc că sunt orb pentru a cere vindecarea… Principiul baza, începutul credinței este să-mi recunosc propria nevoie. Principiul credinței nu este să fim bravi sau să fim credincioși, ci să recunoaștem nevoia noastră după lumină, nevoia să călătorim, nevoia după viață și libertate.

Și atunci le cerem… Mai înainte mulțimea Îl urma pe Isus, dar acum îi ceartă pe orbi ca să tacă… v. Mulțimea, apostolii și Isus merg la Ierusalim, discută despre primele locuri, unii cred că începe Împărăția lui Dumnezeu, iar discipolii trebuie să-și împartă puterea, deci să ducă tratative foarte importante… Le-a mai rămas numai această zi, apoi vor ajunge la Ierusalim, vor lua puterea în mâna lor, deci trebuie să se organizeze… Apostolii și mulțimile — cu toții plini de care orbeste pe Dumnezeu — ceartă orbii, poruncindu-le să tacă.

Ei nu cedează acestei presiuni. E minunat acest strigăt care se ridică din noapte, căci ei sunt în întuneric… la fel ca toți ceilalți.

Devine strigătul dorinței după lumină… E strigătul mizeriei care blochează, oprește mila. E important să vreau și să știu ce vreau… Aceștia sunt orbi și știu ce să ceară… Doresc să vadă, vor lumina.

Întreaga Evanghelie care orbeste pe Dumnezeu să ne educe dorințele astfel… Noi, de obicei, considerăm că omul… e clar că are blocaje, e clar că care orbeste pe Dumnezeu vede, adică credem că răul nostru este ceva normal… că-i regula, fapt pentru care toți suntem așa. În schimb Evanghelia, prezentându-ne un om care are ochi care văd, gură care vorbește, urechi care ascultă, picioare care umblă — prezentându-ne un om liber — stârnește în noi dorința să fim și noi așa.

Pentru că noi suntem creați pentru a fi liberi în acest fel… Așadar, Evanghelia a fost scrisă pentru a elibera a stârni și a educa dorințele noastre pentru ca să știm, în sfârșit, ce vrem.

E clar că picioarele mele vor să umble, mâinile mele vor să atingă, urechile să audă și gura să vorbească… să comunice, ochii mei să vadă, inima mea să trăiască; eu vreau libertatea, eliberarea de rău.

În textul de față, aceștia știu ce să ceară pentru că ei cunosc răul, boala, păcatul pe care-l au. Iar răul pe care noi îl avem este să fim orbi înaintea gloriei, e un daltonism care privește doar gloria. Dacă înțeleg că Dumnezeu e iubire infinită pentru mine, atunci înțeleg gloria omului: e să fiu iubire, să trăiesc, să fiu care orbeste pe Dumnezeu, să știu oferi, să iert, să dau viața, să fac să trăiască. Astfel omul se naște ca fiu și frate și devine un om liber, vine la lumină.

Altfel rămâne în întuneric. Putem să-I cerem lucruri greșite, la fel ca mama fiilor lui Zevedeu. Care e dorința ta? Ce ceri? Întrebarea e pentru noi… E important să iasă la iveală și dorințele greșite — la fel ca în cateheza anterioară — iar dacă nu ies, vă spun să vă îngrijorați, pentru că înseamnă că nu aveți nici măcar dorințele juste… În noi sunt ambele dorințe. Iar când ne dăm seama că dorințele noastre greșite sunt greșite, înseamnă că le vom cere pe cele juste. Dar trebuie ca omul să dorească.

Dacă nu dorește, deja e mort! Acest fapt înseamnă a deschide ochii.

mega test ocular

A deschide ochii înseamnă, în sfârșit, a vedea realitatea și a putea trăi liber în realitate, în loc să trăiesc în propriile temeri.