Refractia oculara

Studiul acuității vizuale în medii opace

Apar in leziuni localizate la nivelul chiasmei optice – tumori hipofizare, arahnoidite opto-chiasmatice, scleroza carotidei interne.

  • Ultima examinare:
  • Functia vizuala
  • Viziunea Taylor Swift
  • Am viziune simultană
  • Refractia oculara 1.
  • Medii transparente din interiorul ochilor Sunt necesare pentru a transmite raze de lumină către retină, precum și pentru a le refracta în cornee.

Hemianopsiile homonime drepte sau stangi sunt datorate leziunilor cailor optice situate deasupra chiasmei: bandeletele optice, radiatiunile optice si scoarta occipitala. Hemianopsii a- bitemporale, b- homonima stanga, c- cvadranopsie superiora stanga Leziunile localizate pe radiatiunile lui Gratiolet sau la nivelul scoartei occipitale se pot manifesta si prin hemianopsii homonime in cadran sau cadranopsii superotemporal, superonazal, inferotemporal, inferonazal, in situatia unor leziuni mai limitate.

Scotoame Scotoamele patologice pot fi unice sau multiple si pot fi clasificate in functie de: 1. Metode de examinare Examinarea campului vizual studiul acuității vizuale în medii opace realizeaza cu ajutorul perimetrelor si campi- metrelor si orientativ prin metoda suprapunerii la fiecare ochi separat, ochiul neexaminat fiind acoperit.

Aria centrala, pana la corespunde campului vizual macular, cea intre si corespunde campului vizual mijlociu sau ariei lui Bjerum, iar cea de peste reprezinta proiectia campului vizual periferic Perimetrie.

studiul acuității vizuale în medii opace

Consta din examinarea campului vizual pe suprafata unui arc de cerc sau a unei cupole hemisferice, fie utilizand teste luminoase de marime, culoare si intensitate luminoasa variabila in miscare – ochiul examinat ramanand cu privirea fixata la centrul cupolei – este perimetria cinetica, fie testand sensibilitatea retinei in diferite puncte ale unui meridian – perimetria statica. Perimetria ne permite explorarea exacta a periferiei campului vizual, a suprafetei campului vizual si punerea in evidenta a scotoamelor.

Metoda prin suprapunere.

Acuitate vizuală până la 2 60

Suprapunerea campului vizual al examinatului cu cel al examinatorului, daca cel de-al doilea are un camp vizual normal, este numai o examinare orientativa care se foloseste numai cand nu pot fi utilizate perimetrele. Examinatorul, de la distanta de 1 m priveste cu ochiul sau drept in ochiul stang al examinatorului, in timp ce acesta din urma isi aduce indexul mainii stangi, succesiv, de la periferia temporala, nazala, superioara si inferioara spre centru, la distanta de 50 cm.

Daca ambii percep in acelasi timp varful indexului limitele periferice ale campului vizual al celui examinat se considera a fi normale; in cazul in care examinatul percepe cu intarziere indexul sau nu il percepe intr-o anumita directie, se apreciaza un deficit de camp vizual in sectorul respectiv.

studiul acuității vizuale în medii opace

Examinarea se face apoi la al doilea ochi. Senzatia de culoare Definitie Senzatia de culoare poate fi definita ca facultatea scoartei occipitale de a percepe si reflecta cele 7 entitati monocromatice de radiatii electromagnetice ale spectrului vizibil: rosu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo si violet.

In afara perceperii “culorilor cromatice” ochiul uman percepe si asa numitele “culori acromatice”: alb, negru, gri.

Analizatorul vizual este scurt. Structura analizatorului vizual

Perceptia cromatica este elementul cel mai diferentiat al functiei vizuale si ultimul care apare pe scara filogenetica. Obiectele sunt vazute in culorile pe care le emit sau le reflecta in diferite proportii. Perceptia cromatica normala reprezinta o conditie esentiala pentru multiple profesii in care elementul culoare are sau poate avea implicatii majore in procesul tehnologic sau in securitatea muncii: industria colorantilor, industria chimica, textila,conducatorii tuturor mijloacelor de transport terestre, navale, spatiale.

Proprietatile culorilor 1. Culori cromatice Culorile se disting prin urmatoarele caracteristici: Ton. Se mai numeste si colorit si este calitatea care defineste culoarea respectiva: rosu, verde, violet.

Pentru fiecare ton pot fi percepute 15 nuante. Reprezinta cantitatea de radiatii de aceeasi lungime de unda pe care o contine o culoare reprezentand deci puritate colorimetrica. Pot fi obtinute circa grade de saturatie pentru fiecare culoare cromatica.

studiul acuității vizuale în medii opace

Reprezinta cantitatea de lumina alba pe care o contine o culoare cromatica. Se pot obtine circa grade de luminozitate. Din combinarea acestor 3 caracteristici se pot obtine, teoretic, peste nuante cromatice dintre care ochiul uman poate percepe nuante.

Culori acromatice Culorile acromatice poseda o singura caracteristica: luminozitatea. Acestea sunt alb, negru, gri.

studiul acuității vizuale în medii opace

Patogeneza Mecanismul de percepere al culorilor este astazi mai bine cunoscut datorita rezultatelor studiilor reflectometrice, densitometrice, spectrofotometrice si electrofiziologice. Teorie tricromatica a lui Young – Helmholtz Considera ca exista 3 culori fundamentale rosu, verde si albastru.

Din amestecul lor in proportii bine determinate rezulta celelalte culori cromatice precum si albul.

studiul acuității vizuale în medii opace

Tehnicile moderne de reflectometrie, densitometrie si spectrofotometrie au permis evidentierea suportului acestei teorii prin izolarea a 3 substante fotocromatice cu sensibilitate maxima pentru cate una dintre culorile fundamentale, substante localizate in conuri diferite: eritrolabul sensibil pentru culoarea rosie; clorolabul sensibil pentru culoarea verde; cianolabul, pigment sensibil pentru culoarea albastra.

Teorie tetracromatica a lui Hering Admite existenta a 4 culori fundamentale grupate in perechi: rosu-verde si albastru-galben. Din aceasta ipoteza a ramas astazi ideea perechilor antagoniste complementare, alb-negru; rosu-verde; albastru-galben, transferata insa de la nivelul receptiei la nivelul etajelor integrative succesive bipolare, ganglionare, corpi geniculati externi, scoarta.

Teorie chimico-osmotica A fost elaborata de Walter-Stoeckemius in si sugereaza existenta unui singur pigment vizual rodopsina, factorul de variatie fiind gradientul de protoni al membranei celulare care induce senzatia de culoare. In timpul zilei, culoarea cea mai rapid si bine perceputa este galbenul, pe cand seara predomina albastrul fenomenul Purkinje.

Refractia oculara

Explicatia consta in faptul ca pe masura ce scade intensitatea luminoasa adaptarea trece de la fotopica la cea scotopica, sensibilitatea colorata trece si ea de la radiatiile cu lungimi de unda lungi spre cele scurte. Metode de examinare Punerea in evidenta a tulburarilor de perceptie cromatica prezinta o importanta deosebita pentru orientarea profesionala, ele fiind incompatibile in functie de gravitatea lor cu anumite profesiuni: conducatorii in transporturi rutiere, navale, aeriene, angajatii din industria colorantilor, industria electrica, unele specialitati medicale, chimisti, etc.

Denumire Metoda de denumire se efectueaza cu ajutorul unei lanterne cu filtre colorate. Pe un ecran alb sunt prezentate subiectului, principalele culori spectrale si acesta este rugat sa le denumeasca.

Determinarea exactă a acuității vizuale și a refracției

Nu permite clasificarea discromatopsiilor si nici separarea anomaliei de anopie. Egalizare Metoda de egalizare permite diagnosticul anomaliei de percepere cromatica.

Se bazeaza pe principiul amestecului culorilor.

Comparare Principiul metodei de comparare asortare consta in asezarea unor teste colorate in ordinea tonalitatii, pornind de la un test martor.

Se utilizeaza testele Farnsworth 15 si tonuri. Aceste teste permit obiectivarea axei anomaliei si aprecierea importantei sale. In discromatopsiile castigate permit urmarirea evolutiei prin calculul erorilor. Discriminare Metodele de discriminare cromatica utilizeaza pentru examinarea subiectilor ta­­­be­le­le pseudoizocromatice de diferite tipuri: Stilling, Ishihara, Rabkin. Tabelele au diferite plan­se formate din pastile colorate de diferite culori intr-un amestec perfect din punct de vedere al luminozitatii si saturatiei cromatice.

Pe acest fond apar simboluri – litere, cifre, forme geometrice – constituite din pastile de un anumit ton, dar realizand un amestec de saturatie cromatica si luminozitate identica cu amestecul fondului.

Unele dintre planse, care servesc la depistarea simulantilor, sunt astfel alcatuite incat sa poata fi descifrate chiar de persoane cu acromatopsie totala pe baza variatiilor de luminozitate si saturatie cromatica. Permit depistarea marii majoritati a tulburarilor congenitale de percepere cromatica si clasificarea lor, dar sunt mai putin importante in discromatopsiile castigate care nu sunt sistematizate.

Deficientele de percepere cromatica sunt grupate clasic in tulburari congenitale, ereditare si tulburari castigate. Anomalii congenitale Tulburarile congenitale de perceptie cromatica sunt ereditare. Modul de transmitere pentru culorile rosu si verde este recesiv legat de sex, genele responsabile fiind localizate pe cromozomul X. Femeile heterozigote, purtatoare de gena transmit baietilor cromozomul X patologic si gena devine manifesta. Pentru studiul acuității vizuale în medii opace albastra transmiterea ereditara este recesiv simpla.

Rezulta o frecventa mult mai redusa a tulburarilor congenitale de percepere a culorii albastre.

Acestea includ infectii, degenerescență, și multe alte afecțiuni ale corneei care pot frecarea ochilor sau utilizarea pe termen lung de lentile de contact dure. Acuitatea vizuală este capacitatea ochiului de a percepe separat două puncte situate la o anumită distanță una de cealaltă. Măsurarea acuității vizuale este unghiul de vedere, adică unghiul format de razele care provin din marginile obiectului examinat sau din două puncte A, C până la punctul nodal K al ochiului retina.

Discromatopsiilor congenitale sunt 1 bilaterale si simetrice, 2 neevolutive, 3 bine definite in plan patologic si colorimetric, 4 incurabile. Clasificarea tulburarilor congenitale de percepere cromatica se bazeaza pe intensitatea acestor tulburari si se face in acromatopsii si discromatopsii. Acromatopsiile totale sau monocromaziile sunt anomalii grave, persoanele respective percepand mediul inconjurator in alb – negru.

Sistemul fotopic – conurile – este stins in totalitate sau partial.

Acuitatea vizuală: verificarea acuității vizuale

Acromatopsiile partiale pot fi cu vedere dicromata sau cu vedere monocromata. Se caracterizeaza prin lipsa de perceptie a uneia dintre cele trei culori fundamentale. Se mai numeste si daltonism dupa numele fizicianului englez Dalton care a descris-o. Deuteranopia – dicromazia tip Nagel, este lipsa de perceptie a culorii verzi. Discromatopsii Se mai numesc si tricromazii anormale. Se caracterizeaza prin perceptia deficitara a uneia dintre culorile de baza. Exista 3 varietati 1 protanomalia, perceperea defectuoasa a culorii rosii; studiul acuității vizuale în medii opace deuteranomalia,deficienta receptorului verde; 3 tritanomalia,deficienta receptorului albastru.

Anomalii castigate Anomaliile castigate de percepere cromatica sunt consecinta unor leziuni patologice aparute dupa nastere, localizate la nivelul mediilor transparente, retinei maculare, cailor optice sau regiunii occipitale a scoartei cerebrale.

Pot fi clasificate in 3 grupe de importanta inegala: 1 cromatopsii; 2 tulburari corticale de percepere cromatica si 3 discromatopsii castigate propriu-zise de ax. Constau din perceperea globala a tuturor culorilor in acelasi ton: o plaja pe care un individ normal o vede alba este vazuta colorata intr-o anumita tonalitate. Cel mai adesea este vorba de interpunerea patologica a unui filtru colorat in sistemul optic sau de lipsa filtrului normal.

Mai rar intra in discutie intoxicatii. Sunt denumite dupa culoarea dominanta perceputa: a eritropsia pentru rosu hemoragii in vitros sau expunerea prelungita la lumina inchisa, intoxicatii cu solanacee si iod ; b xantopsia in cataracta bruna debutanta; intoxicatii cu xantonina ; c cloropsia – pentru verde; d iantinopsia – pentru violet intoxicatii cu ciuperci, marijuana. Tulburari corticale de percepere cromatica.

Integrarea corticala a unui mesaj colorat normal este defectuoasa. Receptorii sunt indemni, dar bolnavul pierde capacitatea de a recunoaste culorile datorita unor leziuni corticale. Pot fi distinse 3 tipuri: 1 cecitatea cromatica corticala – este o tulburare perceptiva; 2 amnezia numelui culorii – tulburare conceptuala si 3 agnozia cromatica – tulburare de coordonare, subiectul recunoaste culoarea si obiectul, dar nu stie sa le asocieze.

Discromotopsii de ax. Sunt secundare unor leziuni oculare. Spre deosebire de discromatopsiile congenitale care sunt clasificate conform teoriei tricromatice, clasificarea conform teoriei cuplurilor lui Hering este mai adecvata pentru discromatopsiile castigate. Se disting astfel: Discromatopsiile in axa rosu-verde sunt de 2 tipuri: 1 tipul I – deficit de tip protan, caracteristic leziunilor maculare degenerescente maculare, dezlipire de retina, miopie cum să îmbunătățească complexul de vedere, corioretinita centrala ; 2 tip II – deficit de tip deutan in leziuni ale cailor optice neuropatii optice, tumorile nervului optic, unele forme de glaucom.

Discromatopsiile in axa albastru-galben, sunt cele mai frecvente si se insotesc de leziuni retiniene profunde degenerescenta tapetoretiniana, dezlipirea de retina, accidente vasculare retiniene.

Acromatopsiile sunt stadii avansate ale unei discromatopsii in axul rosu-verde Adisparopia cromatica este reducerea fiziologica temporala a capacitatii de diferentiere a culorilor fundamentale, fenomen ce apare dupa un timp mai prelungit de observare a excitatiilor cromatice. S-a stabilit ca este posibila aparitia oboselii cromatice atat la tricromatii normali cat si studiul acuității vizuale în medii opace anormali.

Tratamentul tulburarilor castigate de percepere cromatica se adreseaza afectiunii oculare cauzale.